Nu vă luați după cântecul ăla „M-a făcut Mama oltean” că suntem mititei, iubăreți și isteți. Suntem destul de mari și nu foarte iubăreți. Poate așa erau oamenii din comuna primitivă, adică Orodel. Noi nu suntem așa.
Mai nou mi-a crescut ceva. Și nu e chestia care crește când văd o fată frumoasă, mi-a crescut o ură pentru avocați. L-am omorât pe unu în bătaie când am fost zilele trecute la Călărași. Nu mă întrebați ce făceam la Călărași că eram treaz și nu țin minte.
Mă plimb eu buimac că nu mai băusem de două ore și nici țigări nu mai aveam pe acolo și vine unu la mine: „Hei, Tu semeni cu omul acela!” „Seamăn cu tac-tu. Stai! Tocmai am înjurat-o pe mama. Firi-al dracu de dobitoc, mă făcuși să o jucnesc pe mama!”
Poate vă gândiți că acum am început să îl bat. Da nu. Am stat să mă gândesc. Eu nu sunt la mine acasă. Aici polițaii sunt mai pretențioși, nu le place să spargi capete la cine te enervează. Așa că merg mai departe ignorându-l total.
„Știam eu că ți-a frică. Nu ai curaj. Numai gura de tine.”
Nici nu știți cât m-am abținut să nu mă iau la bătaie cu el, ci doar să îl înjur de mamă, de casă, de veverița din curtea vecinului, de vuvuzela pe care o avea unu în fund când am fost la spital de mă bătuse Chuck Norris. L-am înjurat de tot ce îmi aduceam aminte.
„Vorbe. Vorbe. Să-ți fie rușine!”
„De ce să-mi fie rușine, măi dobitocule?” îi zic eu în timp ce îl strâng de gât.
„Din cauza voastră s-a ruinat țara”
În momentul ăsta mă retrag. Avea dreptate băiatul. Din cauza mea se duce dracu România.
Îmi sare țandăra când zice: „Mamă, ce oltean eşti”. Îi trag două palme de cade pe jos şi plec. Ce mă enervează e că a doua zi citesc într-un ziar că l-am bătut, declanșând astfel un incident diplomatic între Verbița și Călărași. Ăla era fiu de consilier local și imediat au gonit un spion de-al nostru.
Schimbul de replici între cei doi primari continuă până în ziua de azi. Am fost obligat să îi dau o bere primarului ca să îi ia apărarea să nu mă expulzeze și pe mine de la Plenița unde sunt eu trimis ca spion.
