Ura pentru avocați

Noi, verbiciorenii, avem o pasiune: Ura. Nu mă refer la ce strigau oamenii la comandă când îl vedeau pe Ceaușescu, ci la dușmani. Ne place să urâm ca nimeni alții.

Nu vă luați după cântecul ăla „M-a făcut Mama oltean” că suntem mititei, iubăreți și isteți. Suntem destul de mari și nu foarte iubăreți. Poate așa erau oamenii din comuna primitivă, adică Orodel. Noi nu suntem așa.

Mai nou mi-a crescut ceva. Și nu e chestia care crește când văd o fată frumoasă, mi-a crescut o ură pentru avocați. L-am omorât pe unu în bătaie când am fost zilele trecute la Călărași. Nu mă întrebați ce făceam la Călărași că eram treaz și nu țin minte.

Mă plimb eu buimac că nu mai băusem de două ore și nici țigări nu mai aveam pe acolo și vine unu la mine: „Hei, Tu semeni cu omul acela!” „Seamăn cu tac-tu. Stai! Tocmai am înjurat-o pe mama. Firi-al dracu de dobitoc, mă făcuși să o jucnesc pe mama!”

Poate vă gândiți că acum am început să îl bat. Da nu. Am stat să mă gândesc. Eu nu sunt la mine acasă. Aici polițaii sunt mai pretențioși, nu le place să spargi capete la cine te enervează. Așa că merg mai departe ignorându-l total.

„Știam eu că ți-a frică. Nu ai curaj. Numai gura de tine.”

Nici nu știți cât m-am abținut să nu mă iau la bătaie cu el, ci doar să îl înjur de mamă, de casă, de veverița din curtea vecinului, de vuvuzela pe care o avea unu în fund când am fost la spital de mă bătuse Chuck Norris. L-am înjurat de tot ce îmi aduceam aminte.

„Vorbe. Vorbe. Să-ți fie rușine!”

„De ce să-mi fie rușine, măi dobitocule?” îi zic eu în timp ce îl strâng de gât.

„Din cauza voastră s-a ruinat țara”

În momentul ăsta mă retrag. Avea dreptate băiatul. Din cauza mea se duce dracu România.

Îmi sare țandăra când zice: „Mamă, ce oltean eşti”. Îi trag două palme de cade pe jos şi plec. Ce mă enervează e că a doua zi citesc într-un ziar că l-am bătut, declanșând astfel un incident diplomatic între Verbița și Călărași. Ăla era fiu de consilier local și imediat au gonit un spion de-al nostru.

Schimbul de replici între cei doi primari continuă până în ziua de azi. Am fost obligat să îi dau o bere primarului ca să îi ia apărarea să nu mă expulzeze și pe mine de la Plenița unde sunt eu trimis ca spion.

Cu trenul

Numai sărăntocii și țăranii merg cu trenul.

Eu sunt țăran și cu ocazia crizei care fac femeile să nu mai plătească, sunt acum și sărac. Așa că m-am gândit să merg și eu cu trenul la mare că acolo sunt mai multe fufe în călduri aduse de boșorogi bogați și impotenți, publicul meu țintă.

Cum bugetul e de criză, mă duc la Craiova să iau Personalul. Nu mă interesa că urma să fac două zile și trei nopți pe drum. Nici măcar faptul că nu aveam bani decât de biletul dus nu mă speria. La mine vin banii ca muștele la căcat. Merita efortul.

Când intru în tren, să fac pe mine de ce spaimă am tras. Ziceam că am nimerit ca prostul în InterCity. Era totul curat, frumos, prize la fiecare scaun, uși care funcționau. Atât de speriat am fost încât atunci când l-am întrebat pe controlor dacă ăla era trenul meu, nu l-am luat la bătaie.

„Bă, e Băsescu în tren?” întreb eu pe unu care călătorea în WC. La cum puțea, numai așa se explica ce tren am nimerit. Tipul îmi explică printre dinți că mâncase niște fasole specifică de-a noastră oltenească.

Nici chinezăriile la care te aștepți natural să se vândă în tren nu au mai fost. Numai ceasuri de aur, poșete pentru muieri, poșete pentru poponari, poșete pentru zoofili. Voiam să cumpăr eu un portofel Boss albastru și mi-a cerut trei milioane pe el. Plin de civilizație, am negociat cu capul lui în WC (WC-ul celălalt pentru că primul era încă ocupat) să mi-l dea pe gratis și să îmi mai dea și restul banilor care îi mai avea la el.

Am zis eu că banii sunt atrași de mine mai rău ca femeile.

În rest călătoria n-a avut multe momente interesante. L-am aruncat pe unu din tren pentru că era moldovean – chestie banală.

Lenuta lu Mari

De ziua ei, Lenuţa mi-a zis că nu il mai pune pe Mari sa imi plateasca amenzile care inevitabil le iau când merg la Craiova şi fac treaba mică pe unde apuc că aia acolo au mai puţine veceaie ca noi.
M-am speriat eu, da dupaia m-a lămurit şi mi-a zis că vrea să o fac celeabră de ziua ei că tot am eu blog.


Aşa că iete-o că o fac celabră în blogu meu.


Şi dacă tot o fac celeabră, hai să mai zic nişte chestii despre ea.
Ea e din Ardeal de la Suceava şi a ajuns în părţile noastre când a vrut să meargă la Grecia şi ca proasta s-a oprit abia în Craiova.
Pe vremea aia, Mari era conductor de tren la Tarom şi a prins-o fără bilet în autobuz. Ca să scape, fata a apelat la ce apelează toate fetele în situaţia ei: s-a măritat cu el.


A mai vrut ea să plece să îl lase pe Mari ba pentru un portughez, ba pentru un american, ba pentru un muntenegru, aştia care mai vin pe la noi. Da s-a întors repede.
Deh, ce fată întreagă la minte şi plină la piept refuză un fiu de potcovar că numa popii, ciobanii şi gigoloii fac mai mulţi bani ca Nea Anghel, tata lu Mari.

În rest ea e fată cuminte, se culcă cu toţi bărbaţii. Ba pe bani, ba pe datorie, fiecare cu ce are.
Şi mai mult de atât, era amanta mea preferată până să o întâlnesc pe Hannah Montana

Avioane

Afacerile merg atât de bine aici în Verbicioara că m-am decis să iau o pauză să mă duc în Brazilia la New York.

Cum mai s-a spus că e mai departe decât Calafatul (deşi eu nu cred), m-am decis să iau avionul.
Mâncare am zis să iau de acasă că cică ăia au numa mâncăruri de te îngraşă. Aşa că am pus-o pe mama lu` Fieraru să îmi facă ce ştie ea mai bine şi n-are legatură cu sexul. Mi-a facut săracuţa sarmale, ceafă de porc,jumări si alte bunătăţi. Am luat şi 5 kile de vişinată să beau pe drum, deşi ştiam că n-o să-mi ajungă.

Când ajung la Bucureşti, mă ia o foame de ziceai că n-am mai mâncat de o ora. Cum n-aveam alte idei, am luat din oala cu făsui. Până sa ajunga taxiu la aeroport, eu terminasem deja toate 2 kilele de fasole şi mă pusăsem deja pe cârnaţii prăjiţi.

La aeroport se ia niste poliţai de mine că cică n-avem voie cu toporu în avion. Nu ştiu cum se aşteptau ei să mă scarpin pe spate altcumva. M-am înduplecat şi am lasăt toporu acolo în burta unui câine maidanez ca să îl găsesc când mă întorc.

Mi-au luat ei şi jumatea de vişinată care mai rămasese. Câte nu face omu ca să ajungă in Anglia.
În avion m-am aşezat lângă o gagică blondă cu ţâte mari. Nu stiu sigur de ce a venit una sa urle ca disperata să plec ca nu e locu meu acolo. Bănuiesc că era geloasă.
M-au aşezat în schimb lângă un chelios cu căciuliţă pe cap. Căciuliţă dinaia cum au evreii la televizor.

M-am pus pe somn, ce puteam sa fac. Mă trezeşte iar disperata aia ulând într-una "You stink! You stink!". Nici până acum nu îmi dau seama cui i-o tot stingea. Evreul se tot dădea cu capu de scaunu din faţă. Unu mai bărbos se spânzurase în faţă cu cureaua şi toţi ceilalţi se tineau cu mâinile de nas.

Era doua explicatii posibile: evreul dedease cu o bomba biologica la care oltenii sunt imuni sau evreul se fâsăise cât dormisem eu. În orice caz trebuia sa îmi fac datoria civica să bat evreul.
Când să îl iau la bătaie, avionu intră în picaj. Pesemne că mirosul ajunsese la piloţi.
Până la urmă îşi revine şi aterizează fără incidente în timpul zborului.

Ce se intampla joi

În oraşe, joi e zi de gunoi. Adică uneori joi vine maşina de gunoi să adune gunoaiele de pe stradă. Da nu adună pe primar că ăla e protejat de limuzină, ci adună tomberoane şi trabante.

Verbicioara a rezolvat de mult problema gunoaielor inventînd curtea vecinului.

Noi joi facem turism monden până în Pleniţa, unde joi e mare eveniment mare. E târgu de porci, vaci si alte animale mai nesemnificative.
Ne îmbrăcăm cum ştim noi mai frumos să nu se râdă ăia din Caraula de noi şi mergem în târg să întrebăm cât mai e un bou.

Normal ca eu nu cumpăr niciodată. (Doar nu degeaba m-a învăţat tata sfânta artă a ciordelii şapte ani de zile.) Mă prefac şi eu interesat. Şi ştiu sa mă prefac... mai ceva ca o femeie la orgasm.
Seara cînd ajung acasă, mă chinui să număr cărările pe care ajung acasă să mă asigur ca nu  sunt 7. Uneori reuşesc. Până acum am reuşit să cobor până la 5 cărări.

Şi ca sa închei apoteotic (apropo, nu ştiu ce înseamnă asta, da sună atît de inteligent încît probabil ca e ceva de bine),  fac cinste la toţi prietenii mei şi am grijă de fiecare dată ca amîndoi să nu plece pînă nu-şi plătesc consumaţia.

Caini perversi

Mergeam eu liniştit cu autobuzu spre casă când dintr-o dată, după ce zbiară aştia ca disperaţii, simte şi şoferu că m-am fâsăit. Mă iau la şuturi şi mă dau jos din maşină.

Nu e mare lucru că mă ia o ocazie.
Da pe când să ajungem pe la Terpeziţa, mă dă şi ăsta jos după ce dau cu ciumagu în aparatu din care o domnişoară ne zicea să o luăm la dreapta în 100 de metri.(Nu îmi zice o femeie când să dau colţu).

O iau eu la pas şi mă opresc pe o buturugă să trag un fum. Acu să spun că eu iau fumu în serios: când fumez, nu mă interesează nimic, poate să se întâmple ce s-o întâmpla, da eu nu bag în seamă.

Acuma e diferit. Pe la jumatea ţigării aud nişte schelăleituri. Măi parcă ritmul îmi sună cunoscut. Mă întorc eu şi belesc ochii stupefiat de ce văd: Erau doi câini care făceu sex oral.