Verbicioara a rezolvat de mult problema gunoaielor inventînd curtea vecinului.
Noi joi facem turism monden până în Pleniţa, unde joi e mare eveniment mare. E târgu de porci, vaci si alte animale mai nesemnificative.
Ne îmbrăcăm cum ştim noi mai frumos să nu se râdă ăia din Caraula de noi şi mergem în târg să întrebăm cât mai e un bou.
Normal ca eu nu cumpăr niciodată. (Doar nu degeaba m-a învăţat tata sfânta artă a ciordelii şapte ani de zile.) Mă prefac şi eu interesat. Şi ştiu sa mă prefac... mai ceva ca o femeie la orgasm.
Seara cînd ajung acasă, mă chinui să număr cărările pe care ajung acasă să mă asigur ca nu sunt 7. Uneori reuşesc. Până acum am reuşit să cobor până la 5 cărări.
Şi ca sa închei apoteotic (apropo, nu ştiu ce înseamnă asta, da sună atît de inteligent încît probabil ca e ceva de bine), fac cinste la toţi prietenii mei şi am grijă de fiecare dată ca amîndoi să nu plece pînă nu-şi plătesc consumaţia.
