Ardelenii

Au venit pe la noi nişte ardeleni să cerceteze plaiurile verbiciorene. Cred că am povestit despre asta deja.
Ăştia nu sunt sănătoşi la cap. Au început de cum au venit să îşi facă pe aci tot felu de modificări la fosta casă a babei lu Crăcănete.

Primu şi primu rând, au făcut un jgheab care prin nu ştiu ce farmece duce apă la robinet cum e la oraş. Îi întreb eu "Ce mama dracu faceţi voi cu asta?". Cică au nevoie de apă. Nu pot să mă gândesc la un motiv pentru care ai avea nevoie de apă, da motivu lor e de-a dreptu retard: vor să se spele la duş.

Da nu numa că se spală aproape zilnic, da mai au şi nesimţirea să se şteargă cu prosopu o dată şi să-l arunce în maşina de spălat. Păi eu nu am mai dat lu a bătrână să spele prosopu de doi ani.

Altă nemulţumire e a mea personală. I-am zis lu ardelean să îmi dea femeia vreo două nopţi şi trei zile să văd că poate mă interesează şi i-o cumpăr. Nu a vrut nenorocitu. Cică femeia, casa şi maşina nu se dau. Păi normal bă că nici eu nu dau maşina la alţii pentru că nu am, da casa şi nevasta le dau la care cere.

Mă enervează ăştia care nu se integrează.

Şi mai sunt şi fraieri. O dată mi s-a îmbolnăvit calu la mândrie de nu mai putea să o bage înapoi. Cum eu sunt dator la toată Verbicioara, nu a vrut niciunu de-al dracu să îmi dea căruţa să mă duc şi eu la Pleniţa să iau nişte doctorii.
Aşa că am furat o bicicletă de la vecinu şi m-am dus. Ăsta deştept, ştia că o să i-o fur şi îi slăbeşte lanţu de sare din 100 în 100 de metri.
Pe la heleşteu din Verbiţa trec ardelenii cu maşina şi în loc să oprească să îmi fure bicicleta cum se face la noi, ai au oprit, au luat trusa de la maşină şi încep să meşterească la bicicletă cică să o repare.
Eu ce altceva puteam face decât să plec cu maşina. Am dat cu ea în primu stâlp, da asta e altă poveste.

Lenuta lu Mari

De ziua ei, Lenuţa mi-a zis că nu il mai pune pe Mari sa imi plateasca amenzile care inevitabil le iau când merg la Craiova şi fac treaba mică pe unde apuc că aia acolo au mai puţine veceaie ca noi.
M-am speriat eu, da dupaia m-a lămurit şi mi-a zis că vrea să o fac celeabră de ziua ei că tot am eu blog.


Aşa că iete-o că o fac celabră în blogu meu.


Şi dacă tot o fac celeabră, hai să mai zic nişte chestii despre ea.
Ea e din Ardeal de la Suceava şi a ajuns în părţile noastre când a vrut să meargă la Grecia şi ca proasta s-a oprit abia în Craiova.
Pe vremea aia, Mari era conductor de tren la Tarom şi a prins-o fără bilet în autobuz. Ca să scape, fata a apelat la ce apelează toate fetele în situaţia ei: s-a măritat cu el.


A mai vrut ea să plece să îl lase pe Mari ba pentru un portughez, ba pentru un american, ba pentru un muntenegru, aştia care mai vin pe la noi. Da s-a întors repede.
Deh, ce fată întreagă la minte şi plină la piept refuză un fiu de potcovar că numa popii, ciobanii şi gigoloii fac mai mulţi bani ca Nea Anghel, tata lu Mari.

În rest ea e fată cuminte, se culcă cu toţi bărbaţii. Ba pe bani, ba pe datorie, fiecare cu ce are.
Şi mai mult de atât, era amanta mea preferată până să o întâlnesc pe Hannah Montana

Cultura de Verbicioara si ardelenii

Din când în când mai vine vreun hargeolog d-ăsta de se mai uită pe la nişte pietre.
Odată au venit unii obsedaţi rău care vroiau să şi rămână aici. Pe atunci Floarea lu` Crăcănete era cu sufletu în buci cum zicem noi şi copii ei erau în puşcărie în Elveţia la Frankfurt. Aşa că profit de ocazie să fac şi eu un ban cinstit.
O satisfac pe secretara de la Verbiţa vreo două nopţi de îmi face nişte acte şi încep negocierile.
Primu lucru, mă întreabă dacă avem apă curentă. Mă, avem. Se mai termină din când în când alcoolu de la birt şi suntem obligaţi să bem apă din fântână. Atunci ne ia pe toţi diariia şi iese apă curentă din noi câtă vrei.

Altă problemă: De ce e veceu` lângă fântană? O jignea pe biata babă. Nici măcar ea nu era atât de ţărancă să îl pună în casă. Nu de alta da pute. Aşa are fântana acolo şi se curăţă veceu` mai bine ca la oraş când tragi apa.
Alta: Avem dispensar, poliţie şi din-astea? Noi suntem sat serios. De ce să dăm banii la ăştia când putem foarte bine să îi bem?
Până la urmă i-am fraierit şi le-am dat casa. Da ce ciudaţi sunt ardelenii ăştia, vă spun într-un articol viitor.